RAW Graphs este o sursă deschisă de vizualizare a datelor, elaborată cu scopul de a face vizualizarea complexă a datelor mult mai ușoară. Acesta exportă diagrame și grafice în câteva formate și poate fi integrat într-o pagină web.

Un alt instrument este Public Tableau, unde poți testa o gamă largă de hărți, poți crea grafice 3D și vizualizări interactive de interpretare a datelor.

Următorul instrument este Infogram, unde charturile, infograficele, rapoartele și hărțile sunt ușor de utilizat și de vizualizat.Infogram conține o gamă largă de charturi, texte, imagini. Versiunea gratuită are peste 37 de charturi, 13 tipuri de hărți și îți permite să publici online conținutul.

 Google Charts cuprinde o gamă complexă de diagrame. Este gratuit, puternic, flexibil și e susținut de multe alte instrumente de dezvoltare.

Ultimul, dar nu cel din urmă instrument pe care îl prezentăm este ChartBlocks. Varianta gratuită a acestuia te lasă să salvezi până la 30 de charturi, să gestionezi 50 de seturi de date, să salvezi imaginile în format PNG și să atingi până la 5000 de vizualizări lunare ale digramelor tale.

Credem că sugestiile noastre îți pot fi de ajutor și la ore, și la diverse concursuri. Mai ales că vizualizarea datelor îți permite să prezinți într-un mod interactiv un conținut care, deseori, este dificil și voluminos… Aplică tehnologiile, fii inovativ și astfel orice informație complicată va deveni mai accesibilă și mai atractivă!

_________________________

Realizarea acestui video a fost posibilă datorită suportului generos din partea poporului American și Britanic prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și UK aid. Conținutul acestui material ține de responsabilitatea Centrului pentru Jurnalism Independent și nu reflectă în mod necesar viziunea UK aid, USAID sau a Guvernului Statelor Unite.