foto/floaredetei.ro
Actual Sfaturi știri de TOP

Preotul Andrei Perju spune: „De Paștele Blajinilor, pomenele se dau săracilor, nu se întind mese și nu se demonstrează moda”

În prima duminică după Paşte, cimitirele sunt pline de creştinii care vin să pomenească răposații. Tabloul este cunoscut de toți: mâncare multă, unul sau mai multe pahare de vin luate „ de sufletul morţilor ” şi pomene generoase aşezate pe morminte. 

În raionul Drochia, Paștele Blajinilor se va sărbători pe data de 15 , 16, 17 aprilie, creștinii ortodocși vor merge la cimitir, pentru a-și pomeni apropiații. Preotul Bisericii „ Sfântul Cuvios Serafim de Sarov, din or.Drochia, Andrei Perju, reamintește creștinilor despre ce fel de comportament trebuie să avem atunci când mergem la cimitir.

De Paștele Blajinilor, de obicei creștinii merg la cimitir și sărbătoresc duminica, însă de fapt duminica este închinată sau dedicată Mîntuitorului Iisus Hristos, Învierii Sale din morți. Respectiv, Paștele Blajinilor se sărbătorește luni și marți. La cimitir, creștinii ar trebui să meargă doar cu strictul necesar, simbolul Paștelui pasca, ouăle și desigur credința în Dumnezeu. Nu este necesar, ca creștinii să meargă la cimitir să facă pomană rudelor și pomină de masă pe morminte, sau să de-a unui alt creștin de pomană pentru sufletul unui răposat un pahar cu vin. Se poate de făcut o masă de pomenire acasă sau la rude, de servit un pahar de vin, că doar cu vin se pomenesc cei răposați. Pomenele la fel se fac către persoanele sărace, fără ajutor, atunci milostenia dvs. va fi primită de Dumezeu și desigur de sufletele răposaților, nicidecum nu se dă cuiva care este îndestulat.” – a menționat preotul Bisericii „ Sfântul Cuvios Serafim de Sarov , din or.Drochia, Andrei Perju.

Plecând duminică la cimitir
Cu-n ulcioruș, colac sau cană.
Cu flori sau cu un trandafir
Cu pască, prăjiței, bomboană.

Să nu uitați la ce-ați venit
Că se întâmplă așa momente.
Că vin mulți numai la băut
Și la dormit sub monumente.

La cei săraci dați de pomană
Aș spune chiar că-i de dorit.
Că acel ulcior, colac sau cană
La cel sărac e mai primit.

Căci el o să îi pomenească
Cînd din acel ulcior va bea.
Și-o viață o să-și amintească
De tatăl sau, de mama ta.

Și nu vă dați vă rog frumos
Pomene numai între voi.
Căci știți arată c-am scârbos
Cînd dai, dar le duci înapoi.

Căci iese că din fudulie
Pomene la mormânt ați dat.
Cînd dai la fiu, soră, soție
Le-ai dat și acasă le-ai luat.

Cinstiți atât,cât puteți duce
Pe cei plecați să-i pomeniți.
Numai vă rog frumos la cruce
Sau pe morminte nu-mi dormiți.

Faceți să fie omenește
Căci toți părinți plecați avem.
Și poate mama ne privește
Cum noi la cimitir suntem.

Duminică e sărbătoare
Și toți la cimitir venim.
Venim pe ploaie sau pe soare
Pe cei plecați să-i pomenim. ( autor necunoscut)