Actual știri de TOP

Pavel Filip: „Rusia trebuie să înceapă imediat retragerea trupelor și munițiilor de pe teritoriul Moldovei”.

Prim-ministrul Republicii Moldova Pavel Filip, a declarat la tribuna ONU „Facem apel la Federația Rusă să înceteze activitățile ilegale și să reînceapă fără întârziere retragerea forțelor militare.” Apelul făcut de premierul Pavel Filip, în cadrul discursului de la tribuna Adunării Generale a ONU a fost unul dur prin care se spune că „Rusia trebuie să înceapă imediat retragerea trupelor și munițiilor de pe teritoriul Moldovei.”

Șeful Guvernului a subliniat că acest factor va contribui la rezolvarea pașnica a conflictului transnistrean. Pavel Filip a menționat și apreciat adăugarea unui nou punct în agenda sesiunii Adunarea Generală a ONU, numit ” Retragerea completă a forțelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova”.

Pavel Filip a declarat: „Distinși delegați, Retragerea completă și necondiționată a forțelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova va facilita cu certitudine procesul de reglementare a conflictului transnistrean și de reintegrare a țării. În pofida dificultăților care frânează procesul de reglementare, autoritățile de la Chișinău sunt determinate să identifice, în formatul de negociere „5+2”, o soluție politică pentru acest conflict prelungit, generat din exterior în partea de est a Republicii Moldova. Pentru noi este extrem de important ca această soluție să fie ancorată în respectarea deplină a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, cu acordarea unui statut special regiunii transnistrene, așa cum se prevede în documentele relevante ale OSCE.”

Reporter: Teo MOCAN

Jitaru Cristina

La orice ușă închisă, există o fereastră pe care o poți deschide. Nu există nimic imposibil, totul se poate realiza, voință să fie.

Adaugă un comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.