Actual știri de TOP

Locuitorii orașului Drochia vor beneficia de apă potabilă calitativă prin intermediul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană

Peste 20 de mii de locuitori ai orașului Drochia vor avea acces la apă potabilă calitativă prin intermediul proiectului „ Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în orașul Drochia”, finanțat de Uniunea Europeană.

Experții evaluatori au stabilit că lucrările de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă în orașul Drochia urmează să fie executate în decurs de 12 luni. Valoarea contractului de antrepriză se cifrează la 82,87 milioane de lei, din care 6,14 milioane lei reprezintă cofinanțarea din partea primăriei orașului Drochia.

Implementarea proiectului va îmbunătăți condițiile de trai ale cetățenilor și va menține starea de sănătate ale acestora. Populația orașului Drochia va beneficia și de o stație nouă de purificare a apei potabile, care va include stație de clorinare și filtrare a cărbunelui activat și o stație modernă de pompare a apei. Etapa de construcție va dura până în decembrie 2021.

Măsura investițională „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în orașul Drochia” este finanțată de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ).

sursa:tvn.md