Actual Ora poliției știri de TOP

(FOTO)Accident tragic în raionul Drochia. Patru oameni au fost internați în spital, iar altul a decedat

Un bărbat de 53 de ani a murit, iar alte patru persoane au ajuns la spital după ce o ambulanță a fost lovită de un alt automobil. Tragedia s-a întâmplat în această noapte, în jurul orei 01:25, în raionul Drochia.

„La data de 05.10.2019 orele 01.25 a parvenit comunicarea telefonică de la serviciul 112, precum că din satul Chetrosu spre satul Zgurița r-nul Drochia a avut loc un accident rutier între un automobil de model Renault și o ambulanță. A fost comunicat că sunt persoane decedate și traumate. Imediat la fața locului s-a deplasat grupa de urmărire penală și angajații INP. În urma cercetării la fața locului s-a constatat că automobilul echipei de salvare de model W -4 pe traseul R-7  staționa pe acostament, deoarece se defectase în timp ce se întorcea din satul Popești de Jos spre orașul Drochia de la chemare. Concomitent din or.Drochia spre satul Zgurița se deplasa automobilul de model Renault Megane condus de un tânăr în vârstă de 20 ani din satul Macareuca r-nul Drochia, care nu s-a isprăvit cu conducerea automobilului, a ieșit pe contrasens și a tamponat frontal ambulanța”, a comunicat pentru buzz.md, ofițerul de presă Mariana Bețivu.

În urma tamponării, șoferul ambulanței în vârstă de 53 ani, locuitor al orașului Drochia a decedat pe loc, iar două asistente medicale au fost internate în secția reanimare. La fel, și șoferul automobilului Renault a fost internat în secția reanimare. Pacientul din satul Popeștii de Jos a fost internat în secția traumatologie.

Alte circumstanțe se stabilesc.