Actual știri de TOP

(FOTO/VIDEO) Detalii noi în cazul tânărului care a plecat la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău cu un microbuz de linie.

Un tânăr din raionul Drochia a fost adus de urgență la Spitalul Raional în seara de 19 spre 20 august, unde i s-a făcut o intervenție la mâna pe care a tăiat-o într-un accident. Dimineața, acesta a plecat la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău cu microbuzul de pe ruta Bulboci-Soroca-Chișinău. Tânărului i s-a făcut rău în apropierea localității Ghindești, raionul Florești. Astfel, pasagerii împreună cu șoferul au așteptat 40 de minute până a venit un echipaj de Urgență de la Spitalul Raional Florești, care a transportat băiatul la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău.

Directorul Spitalului Raional Drochia, Galina Maximciuc, a venit cu un răspuns oficial în acest sens, menționând că: ” Tânărului i s-a acordat ajutor, a fost sub supravegherea medicului traumatolog, care i-a dat o îndreptare la Spitalul de Urgență, la medicul chirurg. Era cu mașina la ușa spitalului. Tânărul nu era asigurat medical. I s-a prezentat bonul de plată, el a spus că se duce după bani, dar nu s-au mai întors.”

Fiind contactată de noi, purtătorul de cuvânt al Institului de Medicina Urgentă, Cristina Gorea, ne-a declarat că: „Minorul este internat în secția Microchirurgie, ieri i s-a făcut o intervenție chirurgicală. Este în stare bună, dar deocamdată rămâne sub supravegherea medicilor pentru a i se oferi asistența medicală necesară”.

Unul din pasagerii microbuzului de linie cu care s-a deplasat tânărul ne-a transmis o secvență video în care se vede cât de slăbit era acesta.

sursa foto/Irina Manea ( martor ocular)

Pe baza acestui caz, administrația Spitalului Raional Drochia a inițiat o anchetă internă.

Stagieră pentru buzz.md-  Violina Carauș