Actual Ora poliției știri de TOP

(FOTO/VIDEO) Accident rutier în raionul Râșcani. Două persoane și-au pierdut viața

Accident terifiant în raionul Râşcani. Un tânăr de 25 de ani și pasagera acestuia de 50 de ani au murit după ce BMW-ul în care se aflau s-a tamponat cu un Opel.

Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Râșcani, Lilia Harea, a declarat că șoferița în vârstă de 52 de ani, aflându-se la volanul unui automobil de model Opel, a ieșit la depășire fără să se asigure şi a lovit frontal un automobil de model BMW, care se deplasa regulamentar, transmite IPN.

Femeia a murit pe loc, iar tânărul a fost transportat în stare gravă la spital unde la scurt timp a decedat.

Lovitura a fost atât de puternică încât autoturismele au fost transformate într-un morman de fiare și a fost nevoie de intervenția echipelor de la descarcerare. La fata locului au venit polițiști, salvatori și medici.

Șoferița din Opel a fost reținută pentru 72 de ore. Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă închisoare de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 5 ani.

Poliția investighează cazul.