Advertoriale Generația X știri de TOP

(FOTO) Victoria ILIȚA: „Când sunt cu materialul în mâna, mă aflu într-o altă lume, unde este loc doar de handmade și creativitate”.

Nimeni nu a crezut în ea, tuturor li se părea o joacă de adolescenți. Lentă, ață și mărgele. În câțiva ani, pasiunea pentru handmade a Victoriei Ilița, a determinat-o să își creeze propria afacere, accesorii pentru copiii „Bambinusea” și colecție de bijuterii pentru doamne cu același nume „Victoria Ilița”. La vârsta de 23 de ani, a reușit să combine perfect viața de familie și cea de afacere.

 

 Cum a apărut pasiunea pentru handmade?

Totul s-a început simplu, din cauza că aveam mult timp liber, prea mult dacă să fiu sinceră. Ceea ce m-a ajutat la primele lucrări, au fost niște cordeluțe și bucăți de materie de la bunica. Le-am început a învârti, a suci ca să îmi iasă ceva deosebit, apoi… pe mâna mea, a ajuns un metru de lentă și de aici totul s-a început…

Fiind plăcut surprinsă cum „izvorăsc” florile din simple bucăți de lentă nu am putut să mă opresc. Am început a naviga pe net în căutarea unor lecții pentru începători, așa am descoperit tehnica „Kanzasi”. Odată cu apariția acestei tehnici în viața mea, nu mă mai plâng că am timp liber! Handmade-ul a devenit al 2-lea respiro, după familie.

De ce „Bambinusea”? Care e povestea acestui nume?

Aveam deja câteva lucrări realizate, dar nu aveam un nume pentru ele. Îmi era greu să găsesc o denumire care să se asocieze cu colecția mea. Țin minte, că m-ă sunase tăticul și îl rugasem să mă ajute, împreună să căutăm mai multe variante,  apoi taticul a „spart” tăcerea și a spus un simplu cuvânt care îmi părea atât de familiar: „bambinusea”. Așa îmi spunea de când mă țin minte,  m-am gândit în acel moment că anume această denumire este potrivită pentru hobby-ul meu.

Mai nou, am clasificat lucrările hand-made în „Bambinusea” pentru copiii de vârsta 0-7 ani, a doua colecție îmi poartă numele „Victoria Ilița”, este dedicat pentru doamne și domnișoare.

 De la ce vârstă practici handmade-ul?

Activam de la 14 ani ca fotograf, eram mereu în acțiune și obișnuită să îmi fac singură un ban. La 19 ani, inspirată de tot ce e frumos, am început să dau „viață” lucrurilor care îmi nimereau în mâini, din aproape nimic, mă stăruiam să creez mici opere de artă.

prima lucrare handmade

Dacă ar fi să vorbim despre perioada când erai la început de cale, îți mai aduci aminte, care a fost primul obiect creat de tine ?

O agrafă cu o floare albastră, atunci îmi părea că e cea mai frumoasă și tare mă mândream cu ea. A trecut mult timp de atunci și dacă să fiu sinceră, realizez diferența colosală dintre lucrările care le realizam la început și cele care le fac acum.

Ce materiale utilizezi?

Lucrez cu lenta de atlas, mărgele și reps.

Ce colecții de hand made, ne pregătește „Victoria Ilița” pentru sezonul cald?

Acum sunt în proces de a deschide o nouă o colecție cu buchete de flori pentru mirese, confecționate din famiran. Am descoperit această tehnică de la meșterițele de peste hotare,  la noi  de această tehnică, nici nu s-a auzit, este ceva „new” pentru Moldova.

Definește în 3 cuvinte creațiile tale.

Calitate, frumusețe și confort.

Ce te inspiră atunci când începi realizarea unui accesoriu?

Mă inspiră clientele mele care sunt foarte creative și mereu vreau lucruri diferite, originale.

Știi, când sunt în atelier și am multe materiale, ideile vin de la sine, îmi place să le combin și să le asortez. Iata atunci și numai atunci se începe „joaca”, parcă sunt într-o alta lume, unde este loc doar de handmade și creativitate.

 

Recent ai deveni mamică, cum le reușești pe toate? Cum combini viața de familia cu lucrările handmade?

Îmi aduc aminte că eram însărcinată, eram pe ultima sută de metri, puteam naște în orice moment iar eu continuam să confecționez flori. Așa a și fost, seara am finisat o comandă mare de buchete de flori  iar spre dimineața am născut un băiețel. Am realizat că dacă îmi doresc să fiu peste peste tot și să reușesc, trebuie să fiu mai organizată. Lucrez dimineața de la orele 07:00 pâna la 09:00, atât cât doarme bebelușul, apoi de la 18:00, când vine soțul acasă și stă cu baiețelul, revin în atelier pentru a finisa lucrările.

Hobby sau afacere? Crezi că la ora actuala handmade-ul poate reprezenta un mijloc de trai?

Când eram la început de cale, toți îmi spuneau că nu se merită și că e o pierdere de timp și bani, nu am șanse și nu voi reuși. M-a susținut doar tatăl meu și soțul. Aveam o dorință mare să le demonstrez celor din jur că dacă faci totul cu dragoste și pasiune, la un anumit timp, hobby-ul poate devini o  afacere. Acum s-au convins și ei, mulți îmi iau exemplu și îmi merg pe urme.

Ce sfaturi le-ai transmite celor care doresc să devină creatori handmade?

Să nu asculte de nimeni și să înceapă chiar de azi ceea ce plănuiesc, nu trebuie să fii super talentat ca să intri în lumea handmade-ului. Acum e ușor și sunt multe surse de unde poți învăța, e nevoie doar de mult timp, răbdare și dorință.

 

Postovan Mihaela

Sunt o fire iertătoare, iubitoare, optimistă și mă consider o persoană norocoasă din multe puncte de vedere. Ador oamenii inteligenţi, care au ceva de spus. Îmi plac cuvintele mici, simple, cu impact mare.

Comentarii

Click aici pentru a posta un comentariu

  • Multumesc mult sunteti o echipa foarte bravo si super! Va doresc chite mai mari succese pentru ca o meritati din plin!

  • Fericirea mea nu are capat primul meu interviu multumesc mult Buzz.md şi în special Mihaela Postovan mi-a făcut o mare plăcere să răspund la întrebările tale niciodată nu mi-am imaginat ca atit de interesant si vesel poate fi!