Actual știri de TOP Topuri

(FOTO) TOP 5 destinații turistice din raionul Drochia

Obișnuim să căutam paradisul în cele mai îndepărtate țări, ignorând faptul, că putem vedea frumosul aici, acasă. Există multe locuri care merită vizitate, însă am selectat pentru dvs. doar cinci dintre cele mai frumoase şi reprezentative locuri din raionul Drochia, care sperăm să vă inspire să le călcaţi pragul.

  1.  Conacul „ Vila cu parc Mândâc ”
    Întreaga moșie a aparținut, până în anii celui de al Doilea Război Mondial, familiei de nobili polonezi Ohanowicz. Bazele complexului arhitectonic „Vila cu parc Mândâc”, odinioară reședință boierească, au fost puse în cea de a doua parte a veacului XIX. Cei care ajung la Mândâc țin neapărat să vadă și cavoul din piatră de gresie. În interior sunt șase locuri pentru depunerea sicrielor, dar nu se cunoaște la sigur cine și-a găsit somnul de veci în cavoul dinastiei Ohanowicz. Unii localnici afirmă că în criptă se găsea cândva un text: „Nu-i treziți pe cei  ce și-au găsit sălaș veșnic aici, căci mare va fi mânia lor împotriva tulburătorilor”. Se zice că în unul dintre sicrie, unde fusese înmormântată o tânără, a fost găsită o floare vie păstrată într-o soluție necunoscută. La scurt timp după scoaterea florii din sicriu, aceasta s-a ofilit. Unul dintre conducătorii gospodăriei, venit aici în anii de după război, a pângărit cavoul și osemintele fără pic de scrupule. Fiica sa a decedat la puțin timp, amărât de cele întâmplate activistul și-a înmormântat fetița în aceeași criptă, pe care a hulit-o.
  2. Cimitirul evreiesc din satul Zgurița
    Cimitirul evreiesc din satul Zgurița reprezintă rămășițele unei comunități evreiești de pe teritoriul Republicii Moldova și dovada istorică a existenței acesteia. În secolul al XIX-lea, în timpul Imperiului Rus, au fost dislocate mii de familii de evrei din Ucraina și Belorus în Basarabia. Ulterior, încoace au emigrat mii de rude și prieteni ale acestora, datorită prerogativelor de care beneficia Basarabia în acea perioadă, astfel încât până la începutul secolului al XX-lea, în Basarabia trăiau aproximativ 200 mii evrei. Satul Zgurița era pe atunci una din regiunile Basarabiei unde era comasată o populație relativ mare a evreilor.
  3. Muzeul Fermierului și Ferma de Struți din satul Cotova
     Muzeul Fermierului din satul Cotova, este tot mai atractiv pentru turişti. Este singurul muzeu amplasat în aer liber din Republica Moldova, unde puteți găsi o colecţie de căruţe vechi şi unelte meşterite cu 200 de ani în urmă. Muzeul a fost deschis cu 10 ani în urmă, de către fermierul Petru Flocosul. De la înfiinţare, muzeul a fost vizitat de turişti din peste 20 de ţări, iar în fiecare an numărul vizitatorilor se dublează. Cel mai des, însă, aici vin studenţii şi elevii din Republica Moldova care spun că de fiecare dată reuşesc să vadă şi să afle ceva nou.
  4. „Izvorul Mare” din satul Cotova
    „Izvorul Mare” este monument hidrologic ocrotit de stat, fiind totodată şi una dintre cărţile de vizită ale localităţii. Acesta este considerat unul dintre cele mai puternice izvoare dintre Nistru şi Prut și se zice că acum o jumătate de veac avea debitul de până la 300 litri pe secundă. Femeile din sat obişnuiesc şi astăzi să vină aici la spălatul rufelor şi a covoarelor. Tradiţia spălatului la izvor are o continuitate de peste un secol şi nu a dispărut odată cu apariţia maşinilor automate de spălat. Apa caldă are o temperatură constantă de 11 grade Celsius atât vara, cât şi iarna, iar proprietăţile ei chimice fac ca hainele să se spele uşor chiar şi fără detergenţi.
  5. Biserica din lemn cu Hramul „Adormirea Maicii Domnului” din satul Macareuca
    Construită din lemn și acoperită cu paie de către boierul Nicolae Russo, biserica din satul Măcăreuca este pentru prima dată menționată în documente în anul 1793. Prin urmare, acest lăcaș sfânt a supraviețuit mai bine 220 ani, servind drept părinte spiritual pentru creștinii acestui sat. Astfel, biserica din lemn cu Hramul „Adormirii Maicii Domnului” din satul Macareuca prezintă un interes deosebit atât pentru persoanele interesate de partea spirituală a vieții, cât și pentru orice om care apreciază frumosul.
    Moldova are o mulțime de locuri frumoase pe care fiecare dintre noi ar trebui să le vizităm, pentru că acestea poartă istoria țării noastre și oglindesc frumusețea tradițiilor și a naturii. Călătoriți, explorați lumea, vizitați locuri noi și adunați un bagaj cât mai mare de experiență și emoții pozitive.