Sursa: jurnal.md
Sursa: jurnal.md
Actual știri de TOP

(FOTO) Procurorul șef Drochia, Viorel Tureac, a ajuns în atenția ANI privind averea pe care o deține dar nu o declară

Șeful Procuraturii Drochia, Viorel Tureac, care a fost anterior subiect de investigație la Jurnal TV, a ajuns în vizorul Autorității Naționale de Integritate. Pe numele lui Tureac a fost pornită anchetă de control privind averea pe care o deține, dar nu o declară.

„Săptămâna trecută sesizarea semnată din oficiu Autorității a ajuns la Inspectoratul de Integritate. Iar în baza informației analizate de către inspectorul de integritate s-a decis să fie inițiată o procedură de control al averii pe numele procurorului șef Drochia”, a declarat Maria Dastic, purtător de cuvânt al ANI.

Viorel Tureac a devenit procuror-șef al raionului Drochia, pentru un mandat de cinci ani, în luna mai 2020. În ultimii 12 ani, Tureac a fost procuror în cadrul Procuraturii municipiului Bălți. Deține o avere de aproape un milion de lei. Noi am răsfoit declarațiile de avere ale procurorului pentru anul 2018, 2019, 2020. Ne-a suscitat atenția o diferență în costul bunurilor imobiliare ale familiei Tureac. De exemplu, din declarația pentru anul 2018 aflăm că un apartament de 66.2 metri pătrați, procurat în 2007 cu 177 de mii 203 lei, același bun, în 2020, costă doar 44.301 de lei. Garajul de 26.5 metri pătrați costa în 2018 – 55 de mii 383 de lei, dar în 2020 același garaj costă deja 27 de mii 692 de lei. Practic în jumătate. În anul 2016, familia Tureac procură un apartament de 99.7 metri pătrați, cu 621 de mii 068 lei, într-un bloc nou dintr-un sector select din Bălți. În declarația de avere pentru 2020, același bun costă 310 mii 534 de lei. În același bloc, Tureac își procură o încăpere de 56,2 metri pătrați, cu 193.900 de lei, doar că și sumă acestei achiziții, în 2020, a scăzut până la 96 de mii 950 de lei. În 2016, Tureac mai procură un garaj de 25.3 metri pătrați cu 162 de mii 017 lei. În 2020 suma a fost micșorată pană la 81 de mii de lei.

Potrivit surselor confidențiale, fiul lui Viorel Tureac deține un apartament în orașul Iași. Procurorul a confirmat acestă informație și spune că fiecare dintre membrii familiei a participat cu bani pentru noua achiziție.

Dacă e să facem un simplu calcul, în declarația de avere și interese pentru anul 2018, Viorel Tureac a indicat bunuri în valoare de peste 1 milion 420 de mii de lei. Aceleași bunuri apar, în declarația de avere și interese pentru 2020, cu un preț cumulativ de puțin peste 800 de mii de lei.

Sursa: jurnal.md

Jitaru Cristina

La orice ușă închisă, există o fereastră pe care o poți deschide. Nu există nimic imposibil, totul se poate realiza, voință să fie.

Adaugă un comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.