Actual Generația X știri de TOP

(FOTO) DANIELA ZAPOROJAN – CE LECȚII DE VIAȚĂ MI-A OFERIT 2019

Azi e despre Daniela Zaporojan, fata din s. Mândâc care de la 15 ani până în momentul actual predă ore de dans pentru copiii. Inițial în satul ei natal apoi peste câțiva ani în Drochia iar acum și la Chișinău. Dacă ar fi să navigăm în activitățile Clubului de dans „Imperia”, am face cunoștință cu muuulți campioni naționali care și-au pornit drumul în această sferă cu ajutorul ei. Să nu credeți că i-a fost ușor, a muncit zilnic și a investit mult timp în ea și în copiii pentru a ajunge la nivelul care e la moment. Astfel am provocat-o la challenge-ul de destăinuire a lecțiilor de viață care le-a obținut în 2019.  

Banii nu sunt scopul meu în viață

Nu trebuie să te gândești la bani și nu trebuie să fie ei scopul principal în viață. Banii nu te fac mai fericit, iar gândurile la ei blochează energia pentru altceva.

Orice greutate e o experiență

Primește greutățile și provocările ca pe niște lecții de viață.Totul se întâmplă cu un scop, iar dupa un timp realizezi că a fost mai bine așa.

Dumnezeu are planuri cu noi, orice e posibil

Nu renunța niciodată la visele tale, după primul eșec și crede că este posibil totul, Dumnezeu are planuri cu fiecare din noi. Muncește mai mult și mergi încrezător doar înainte.

Gândește-te la soluții nu la probleme

Concentrează-te pe soluții, dar nu pe probleme. Nu rezolvi nimic, gândindu-te la probleme, dar poți ajunge undeva gândindu-te la soluții.

Susține-i pe cei mai mici ca noi

Încurajează oamenii,dar mai ales copiii și spune-le că sunt bravo, ori de cite ori ai posibilitate. Nici nu-ți poți imagina ce-ar putea însemna asta pentru ei.

Copiii de la Clubul de dans „Imperia”

Noi creem lumea mai frumoasă și mai bună

Nu există locuri perfecte. Există doar oameni care reușesc sau nu să facă o schimbare prin tot ceea ce reprezintă. Și da, noi suntem cei care putem face lumea mai frumoasă și mai bună.

Nu există om de la care să nu ai ce învăța

Consolidează-ți echipa, pune accent pe empatie și pe ideea ca mereu avem ce învăța unul de la altul.

Investește în tine!

Citește, caută informații utile și dezvoltă-te continuu, chiar dacă crezi că le știi pe toate, la sigur este loc de mai mult.

Învață din greșeli altfel se vor repeta încontinuu

Fii responsabil și asumă-ți greșelile din trecut, învață din ele, treci peste și mergi mai departe,fără a da vina pe alții.

Prețuiește viața!

Încearcă să fii recunoscător oamenilor care te-au ajutat, au crezut în tine și te-au susținut. Apreciază mai mult ceea ce ai, în loc să fii nemulțumit de ceea ce îți lipsește. Bucură-te mai mult de fiecare zi, moment, pentru ca este unic și foarte prețios. Cel mai important, nu uita să zâmbesti, mai des și mai sincer.

Jitaru Cristina

La orice ușă închisă, există o fereastră pe care o poți deschide. Nu există nimic imposibil, totul se poate realiza, voință să fie.

Adaugă un comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.