Actual Sfaturi știri de TOP

(FOTO) Cum putem preveni poluarea şi încălzirea globală?

În legătură cu evenimentele recente, este cert faptul că planeta noastră suferă şi are o nevoie majora de ajutorul nostru. Dacă poluarea nu este combătută cât mai repede, iar emisiile nocive rămân la același nivel sau cresc și mai mult, viitorul imediat al omenirii este pus sub amenințare. Organizația Mondială a Sănătății a emis încă din anul 2014 cel mai pesimist raport de până acum: până în 2030 schimbările climatice vor duce la moartea a cel puțin 250.000 de oameni pe an, din cauza poluării.

 

Cum putem preveni poluarea?

Diminuarea poluării prin emisiile de monoxid de carbon – poate fi obţinută prin verificarea periodică a stării automobilelor, achiziţioarea vehiculelor electrice sau hibride în locul celor clasice, cu motoare cu ardere internă sau o măsură ce este la îndemâna oricui – utilizarea mijloacelor de transport în comun.

Utilizarea energiei solare este o solutie excelentă – acum, când radiaţiile solare se află într-un vârf de maximă intensitate, putem stoca puterea lor prin panouri solare, utilizând apoi energia stocată atât pentru uzul casnic cât şi pentru uzul public.

Evitarea pierderilor- redu ceea ce foloseşti, refoloseşte lucrurile în loc să cumperi altele noi, repara obiectele stricate în loc să le arunci şi reciclează cât mai mult posibil. Află ce facilităţi de reciclare sunt disponibile în zona ta.

Refuzați pungile de plastic- Astăzi, microfragmente din plastic poluează 88% din suprafaţa oceanelor şi afectează lanţul trofic marin, fiind înghiţite de peşti, mâncate de păsări. Pungile din plastic sunt inamicul numărul unu pentru noi şi pentru mediul înconjurător. Ele ne înfundă sistemele de drenaj cauzând inundații masive și poluare.

Consumaţi alimente produse local-Consumând alimente din grădina proprie sau de la producătorii locali, contribuim la minimizarea deşeurilor din plastic şi reducem aprenta de carbon, pentru că aceste produse nu trebuiesc ambalate pentru transport, nu trebuiesc transportate la distanţe mari.

Reciclaţi deşeurile- Când sunt sortate, deșeurile periculoase ajung la reciclare și nu la gunoiște. O parte destul de mare a deșeurilor separate poate fi vândută.

Aceste măsuri de protecţie a mediului sunt doar câteva dintre soluţiile pe care trebuie să le implementăm urgent. Mai mult decât atât cu cât conştientizăm mai repede şi începem cu paşi mici să fim responsabili cu mediul înconjurător cu atât efectele nocive se vor diminua. Traind responsabil nu facem decât să asigurăm un viitor durabil generaţiilor viitoare.