foto/publika.md
Actual știri de TOP

Ce trebuie să cunoști despre Duminica Mare

Mâine creștinii ortodocşi vor sărbători Duminica Mare, numită în popor şi sub numele de  „Rusaliile” , Duminica Cincizecimii sau a Pogorârii Duhului Sfânt. Duminica Mare, este una dintre cele 12 sărbători împărăteşti care este sărbătorită în fiecare an la o dată diferită, fiind marcată în a 50-a zi de la Învierea şi a 10-a de la Înălţarea lui Iisus Hristos. Este o zi bogată în tradiţii ce trebuie respectate cu sfinţenie, ca să nu ne pedepsească Rusaliile.

Un semn caracteristic al Duminicii Mari este împodobirea cu rămurele verzi de salcie, nuc, tei, frasin, scumpie a stâlpilor de la porți, ușilor și ferestrelor casei și nu în ultimul rând a icoanelor. De asemenea se mai păstrează tradiția ca în această zi copii să fie trimiși să adune flori de corovatic, cimbrișor, care sunt aşternute în toată casa. Unele crenguțe sunt duse la biserică și sfințite, după care se păstrează cu mare grijă la icoane, de unde sunt apoi luate și aruncate în curte mai ales când plouă cu piatră.

Obiceiul de a împodobi locuința cu crenguțe, corovatic și cimbru se practică atât la sate cât și la orașe. Pentru această sărbătoare gospodinele se întrec la pregătit bucate. Această zi este sărbătoare mare pentru cei care au trecut în neființă. În localitățile din întreaga țară oamenii merg la biserică unde se oficiază slujbe pentru pomenirea morților, iar apoi femeile merg pe la rude și dau de pomană, la fel ca în ziua de Blajini. Pe pomeni se pun crenguțe cu cireșe, trandafiri, mintă, cimbru. Din amintirile bătrânilor, se știe că pe vremuri buruienile de la Duminica Mare se duceau la râu și se stropeau cu apă, după care se dădeau la vite pentru a le feri de boli.

Până în prezent a ajuns obiceiul ca la o săptămână după Duminica Mare, seara după ce asfințește soarele, gospodarii scot și adună la un loc toți frunzarii, ramurile de nuc și iarbă din case pe care le duc la râu. Udarea frunzarilor este însoțită de urări de tipul „Să ploaie, Să se facă pâinea, Să fim sănătoși, Și la anul de ziua aceasta!” Se crede că se dau frunzarii pe apă pentru „că ies Rusaliile”, „ să se ducă fetele”, adică Rusaliile.

Ce nu trebuie să faci de Rusalii

  1. Să nu mergi „ la scaldă” în ziua de Rusalii, fiindcă este pericol mare de înec!
  2. Să nu lucrezi, fiindcă atragi asupra ta mânia Rusaliilor.
  3. Să nu te urci în arbori sau în locuri înalte şi nici să călătoreşti departe de casă.
  4. Să nu se certe nimeni, căci e luat de ele.
  5. De Rusalii, dar și 9 săptămâni după, nu se mai culeg ierburi de leac.
  6. Daca în noaptea de Rusalii vei dormi sub cerul liber sau dacă te vei duce la fântână, vei cădea sub puterea lelelor.

Duminica Pogorârii Sfântului Duh mai este considerată şi ziua întemeierii bisericii creştine. De aceea, mâine în locaşurile sfinte se vor oficia slujbe divine speciale. Ramurile se ţin în case până la Sânziene.